Mircea si Cristina – vieti dedicate dansului - sâmbătă, 16 ianuarie 2010
In spatele unor povesti de dans pare ca se afla mai tot timpul, cate o poveste de iubire. Ceea ce ne face sa ne intrebam si sa va intrebam: sa fie oare o moda sau mana destinului? Sau, pur si simplu e un curs firesc
al vietii?
Cristina: Intotdeauna am crezut ca dansul, fara iubire, nu exista. Nu cred in moda, dar cred in destin. Ce-i drept, la inceput nu m-am gandit ca relatia noastra va fi pentru o viata. Ne-a unit aceeasi pasiune, relatia noastra a evoluat in timp si s-a maturizat. Timp de 12 ani am trecut prin viata si prin dans impreuna. Astazi suntem o familie si vreau sa cred ca viata noastra va ramane la fel de frumoasa ca dansul.
Cum a ajuns Dansul in viata voastra?
Cristina: Primul meu contact cu dansul sportiv a fost pe 1 octombrie 1990, cand am inceput un curs de dans cu maestrul coregraf Ioan Corneliu Vasiliu (Vasi). Atmosfera pe care el o crea la cursurile de dans si faptul ca reusea sa transforme o ora de dans intr-un univers in care se impleteau educatia, istoria muzicala… Acest curs a insemnat pentru mine inceputul unei mari pasiuni.
Ca pereche, ati dansat impreuna de la inceput?
 |
Cristina: Ne-am cunoscut in 1992 si primul concurs impreuna a fost in Szekesfehervar, in 1994.
Mircea: Am inceput dansul in primavara lui 1992; prima, si de altfel, singura mea partenera, a fost Cristina, cu care am dansat timp de 12 ani. |
Cum erau competitiile atunci?
Mircea: Pe atunci, dansul sportiv fiind la inceput in Romania, competitiile erau momentele de intalnire cu prietenii, rezultatele nefiind atat de importante. Astazi concurenta este mult mai mare, performantele dansului sportiv au crescut de-a lungul anilor, implicarea financiara, informatia primita si experienta antrenorilor sunt mult mai vaste.
Cristina: O competitie de care ma leaga amintiri speciale este cea din 1994, de la Szekesfehervar… A fost o experienta cu totul inedita: in urma unei selectii facute in prealabil in sala de antrenamente, s-au ales sportivii care urmau sa participe la acest concurs, sase fete si sase baieti. Nu am stiut care vor fi perechile decat in ziua concursului, cand am primit de la Vasi carnetele de dans si am aflat care ne vor fi partenerii. Am avut placuta surpriza sa dansez cu Mircea si am inteles mult mai tarziu ca Vasi ne daduse astfel binecuvantarea ca PERECHE.
|
|
|
 |
Cum va alegeati tinuta pentru concurs?
Cristina: Tinutele le alegeam singuri, inspirandu-ne de pe casetele video cu concursuri internationale. Ne-a ajutat foarte mult si colega noastra, Ioana Mihalcea. Ca si dansul, tinutele au evoluat mult de-a lungul anilor.
Cum era atmosfera la concursurile internationale? V-ati gandit vreodata sa plecati din tara?
Mircea: Atmosfera a cam ramas aceeasi. In afara, schimbarile n-au fost atat de mari, pentru ca dansul era deja dezvoltat, dar si acolo, lucrurile legate de competitivitate si investitii financiare au influentat mult calitatea dansului. Indiferent de informatiile pe care le-am primit in strainatate, ceea ce a insemnat Vasi pentru noi era mult mai important, viziunea lui despre dans si despre viata ne-a marcat foarte puternic. Ulterior, impreuna cu Ioana Mihalcea am dezvoltat foarte mult clubul, asa ca nu ne-am gandit niciodata sa plecam din tara.
Care au fost de-a lungul timpului preferintele si orientarile voastre vis-à-vis de cele doua sectiuni ale dansului sportiv?
Cristina: La inceput, am practicat ambele sectiuni, mie imi placeau dansurile latino, Mircea era standardist convins, dar cu timpul am inteles ca pentru a face performanta, la un moment dat, trebuie sa alegi.
Mircea: Am ales dansurile standard, pentru ca aveam mai multa informatie in acest domeniu. Am inceput cu prima carte de dans sportiv publicata in Romania, cartea lui Vasi, “Curs de dans”, au urmat cursurile antrenorului maghiar, Bozoki Lajos, ale antrenoarei britanice Andreea Grabner, culminand cu minunata intalnire cu sotii Vanone din Italia,… din pacate spre finalul carierei noastre competitionale.
|
|
|
A existat vreun moment in cariera voastra cand ati vrut sa renuntati?
Cristina: Au existat, ca la oricare alta pereche, momente de tensiune (si oricare pereche care a facut performanta stie acest lucru), create de faptul ca nu am avut antrenor in primii ani, ne imparteam timpul intre antrenamentele noastre si antrenarea celorlaltor perechi ale clubului…Dar dupa ce am reusit sa depasim aceste momente de criza, cuplul s-a consolidat si am realizat ca aceste momente fac parte din evolutia noastra.
A fost greu momentul retragerii de pe scena?
Mircea: Dorinta de a intemeia o familie, afacerile, clubul, lipsa de timp, toate acestea cumulate ne-au determinat sa intrerupem activitatea noastra competitionala. Pentru mine, nu a fost atat de dificil, pentru ca am ramas in domeniul dansului. A fost dificil la primul Campionat National, am avut emotii foarte puternice, care s-au terminat foarte frumos vazand perechile antrenate de mine in finala (Toth Tibor Csaba – Borcan Anca locul 4 la categoria Amatori Standard si Marius Hiruta – Corina Rusu locul 5 la Categoria Tineret Standard16-18 ani)…
 |
 |
 |
 |
Cristina: Pentru mine a fost mult mai greu, pentru ca ruptura a fost brusca. Pana in 2003 incercam sa ma impart intre pasiunea mea pentru dans si afacerea familiei, inceputa in 1997, alaturi de tatal si de cumnatul meu. In 2003 ne-am hotarat sa intemeiem o famile si o data cu aparitia Annei timpul meu s-a impartit intre firma si familie. In 14 februarie 2007 i-am daruit Annei un fratior, pe Radu. Asadar, prioritatile s-au schimbat si probabil vor ramane asa pentru catva timp, pana cand dansul va face iarasi parte din viata mea.
Ce metode de antrenament folosesti?
Mircea: In prezent, lucram cu 150 de copii, cu varste cuprinse intre 5 si 12 ani, care frecventeaza cursurile noastre, fiind impartiti pe grupe valorice. Am incercat sa dezvolt in club structura unei “academii de dans”, lucrand pe toate directiile de pregatire ale unui sportiv: pregatire fizica, pregatire psihologica, antrenamente de grup, antrenamente private. Am preferat sa las specialistii din fiecare domeniu sa se ocupe de partea sa, angajand pentru aceasta psihologi, preparatori fizici, partea de antrenament la standard revenindu-mi mie instructorilor si antrenorilor cu care colaboram.
Antrenezi in mai multe locuri?
Mircea: Am antrenat atat in tara cat si in strainatate, insa obiectivul meu a fost evolutia Fan Dance Club-ului, pe care, impreuna cu Ioana Mihalcea, l-am adus de la un numar de 5-6 perechi de competitie in anii ’90, la un numar de peste 40 de perechi astazi.
 |
 |
 |
Ca antrenor, care sunt cele mai bune rezultate sau cele mai aproape de suflet pe care le aveti?
Mircea: Campionatul National din 2006 a fost pentru mine primul campionat la care, din cele sase perechi finaliste, trei erau antrenate de mine: locul 3 Marius Haruta- Corina Rusu; locul 4: Csaba Toth-Anca Borcan; locul 5: Andrei si Raluca Voinea. De atunci toate perechile sau maturizat si pe rand ne-au adus bucurii in viata lor sportiva si personala. In 2009 Cristina Danu si Ovidiu Mihai s-au clasat pe locul 4 la categoria 14-15 ani standard, iar Marius Hiruta si Andra Trasnea s-au clasat din ce in ce mai bine pe plan national si international, reusind o clasare de exceptie in Anglia, la una din cele mai importante competitii “INTERNATIONAL - Bournemouth”
Cum sa faci performanta cu perechiile pe care la antrenezi? Depinde de locatie si de resursele financiare sau de alta natura, sa ai rezultate?
Mircea: E ca intr-o casnicie. Nu poti sa spui cat e contributia fiecaruia. Din proprie experienta, va spun ca rolul antrenorului este esential. Este foarte important ca ambii parteneri sa inteleaga ca reusita lor depinde in egala masura de amandoi; e nevoie ca perechea sa aiba forta de munca, talent, perseverenta si nu in ultimul rand, putere financiara. Si in toata aceasta ecuatie, nu se putea spune in trecut care este factorul cel mai important. Astazi insa, se poate observa usor, daca vorbim despre Amatori, categoria 19-35 de ani, ca puterea financiara este un factor major.
Cum alegi coregrafia dansatorilor?
Mircea: Fiecare pereche este o entitate aparte. Coregrafia se alege in functie de inaltime, personalitate si , nu in ultimul rand, de valoarea lor ca dansatori. Exista perechi mici de statura, dar foarte dinamice, care vor excela intotdeauna la Tango si Quick-Step, sau perechi inalte, cu un swing foarte bun, care vor avea o prestatie foarte buna la Vals Lent si Slow-Fox. Trebuie sa incerci sa exploatezi calitatile fizice native ale dansatorilor si sa folosesti personalitatea lor, pentru a face ca respectiva coregrafie sa ii reprezinte.
Cum rezolvi conflictele care apar intre parteneri?
Mircea: Pentru asta avem psihologi. De-a lungul anilor, am incercat sa le facem pe toate: sa fim mama, tata, antrenor, psiholog, conducatori de club. Viata insa te invata sa iti stabilesti prioritatile si atunci apelezi la specialisti. E normal ca in cuplu sa existe armonie, fara de care nu se poate obtine performanta.
Ce relatii trebuie sa fie intre dansator si antrenor? Prietenie sau mergeti tot pe mana autoritatii?
Mircea: Depinde despre ce varsta vorbim. Cred ca pentru orice varsta si in special in cazul copiilor, disciplina este foarte importanta. Autoritatea vazuta prin prisma duritatii nu-si gaseste locul aici. Dansul este, la urma urmei, o forma de arta si arta nu se poate face cu forta. Am incercat tot timpul sa fiu aproape de elevii mei, am invatat sa ascult si am incercat sa-i inteleg si am mai invatat ca respectul (autoritatea) se castiga, nu se impune.
Exista un complex al antrenorilor romani fata de cei care vin sa predea din strainatate?
Mircea: Din punctul meu de vedere, nu putem vorbi de un complex. Anii trecuti, sustinut de Prezidiul FRDS, si conducand de Comisia de Relatii Externe, am incurajat intotdeauna prezenta antrenorilor de top. Ca urmare a exploziei de informatie adusa de acestia, valoarea perechilor din dansul sportiv romanesc a crescut spectaculos.
Esti si arbitru de clasa International. Ce urmaresti cand arbitrezi?
Mircea: Totul se bazeaza in primul rand pe informatiile pe care le-am acumulat intai ca dansator, apoi ca antrenor, tot volumul acela informational il folosesti ulterior pentru a evalua perechiile. In ceea ce priveste arbitrajul, depinde foarte mult de nivelul perechilor si de competitia la care arbitrez. In cazul competitiilor de basic sau a celor de 6-11 ani , este foarte important nivelul tehnic, liniile, disciplina miscarii, ritmica. Pe masura ce cresti in varsta si valoare, criteriile se schimba, mergand spre ceea ce inseamna de fapt dansul: sensibilitate, eleganta, forta si precizie…Ar fi multe de spus despre arbitraj.
Este greu sa-ti arbitrezi in competitii propriile perechi?
Mircea: Pentru mine, nu e greu. Diferenta dintre arbitru si antrenor este ca in timp ce un antrenor cauta sa rezolve punctele slabe ale perechii, un arbitru trebuie sa fie obiectiv si sa puna in balanta plusurile si minusurile unei perechi. Mi se pare o greseala sa incerci sa-ti “ajuti” perechile sa obtina un loc mai bun; prefer sa le acord un loc real, care sa-i stimuleze, sa- i faca sa-si doreasca mai mult, decat sa ii ajut sa obtina un loc nemeritat, care mai devreme sau mai tarziu va avea efect negativ asupra evolutiei lor.
Insotesti perechile pe care le antrenezi, la concursuri in strainatate?
Mircea: Da, normal. Dintre cele mai importante, la care am fost pana acum, as putea sa amintesc: Campionate Europene, Campionate Mondiale, Austrian Open, German Open Championship, Russian Open, Latvian Open.
Toata lumea vine cu mare drag la Brasov, iar in 2010, organizati primul Concurs IDSF International Open KRONSTADT CUP
Mircea: Am mai organizat XIV editii ale Cupei Brasov, doua Campionate Nationale de Clasa E D si C, IV editii ale Cupei Romaniei, prima editie a Galelor Dansului Sportiv, si doua editii de Campionat National. In 1991, cand a fost organizata prima editie a Cupei Romaniei la Brasov, s-a pornit de la o competitie cu 60 de perechi participante, ajungand in 2008 la numarul de 550 de perechi participante si peste 7000 de spectatori. Pentru brasoveni este unul din evenimentele ce fac ca Sala Sporturilor sa fie neincapatoare in comparatie cu iubitorii acestui sport, care vin in numar mare la evenimentele noastre.
Toata lumea a iubit competitiile organizate de noi la Cercul Militar Brasov; ulterior, pentru ca spatiul era prea mic, am mutat evenimentele la Sala Sporturilor. Fiecare competitie a fost un succes, dar ultimele trei au constituit varful de organizare, sala a fost supra-plina, lumea statea si pe trepte…
Ce lipseste dansului sportiv romanesc in acest moment?
Mircea: In ultimii ani, dansul sportiv romanesc s-a dezvoltat foarte mult, fapt dovedit atat prin rezultatele obtinute pe plan international, cat si prin ajutorul financiar primit de la ANS. Ceea ce mi-as dori insa este sa ajungem sa avem niste programe de dezvoltare mult mai ambitioase, care sa aduca cu sine rezultate si mai bune, mai mult sprijin financiar si ulterior sa organizam in Romania, Cupe si Campionate Mondiale sau Europene.
De ce te-ai implicat in conducerea FRDS? Ce a insemnat aceasta experienta?
Mircea: Eu am incercat sa-mi aduc aportul prin regulamente si implicare timp de foarte multi ani. Participam adeseori la sedintele vechilor Birouri Federale, contribuind la alcatuirea unor noi regulamente (Regulamentul de Disciplina si Regulamentul de Organizare al FRDS). In momentul in care domnul Gliga mi-a propus o functie in Biroul Federal, am acceptat cu placere, reusind, in timp (sper..!), sa contribui la evoultia FRDS.
Dar in cea a Federatiei de Profesionisti ai Dansului din Romania?
Pentru mine, a face distinctie intre Profesionisti si Amatori este foarte important. Imi doresc sa ii fac pe ceilalti sa inteleaga care este diferenta dintre cele doua notiuni, profesie si performanta sportiva.
Cum vedeti faptul ca apar perechi mixte in Romania, vin multi dansatori din Republica Moldova, Polonia, Germania?
Mircea: Perechile mixte, in marea lor majoritate, au influentat si influenteaza pozitiv dansul sportiv romanesc, atata timp cat ele vin din tari cu traditie indelungata in dans si aduc cu sine metode diferite de pregatire, o mentalitate puternica si experienta bogata.
Cat de important este factorul mentalitate intr-un sport ca dansul sportiv?
Mircea: Indiferent ca este vorba de dans sportiv, sau orice alt sport, e nevoie de talent, perseverenta, putere de concentrare si multa, multa munca. Acestea sunt componentele esentiale ale mentalitatii unui sportiv de performanta.
Aveti un dans preferat, numai al vostru, pe care il exersati cu placere si astazi?
Mircea: Din pacate, nu mai dansam, dar preferatele noastre au ramas valsul lent si tangoul.
Cum se impaca viata de famile cu profesia? Dati Cezarului ce e al Cezarului?
Mircea: Cred ca la aceste intrebari ar trebui sa raspunda sotia mea (zambeste)…Eu stiu doar ca imi lipseste foarte mult timpul petrecut cu sotia, cu copiii mei. Imi dau seama cat de multe pierd din viata familiei. Am insa norocul unei sotii intelegatoare care, venind tot din lumea dansului, stie care imi sunt obligatiile, ma ajuta si imi este alaturi.
Cristina: As zice, mai degraba, ca dansul nu ne afecteaza viata de familie, ci chiar face parte din viata noastra. Cum vad viitorul? Poate toti patru in preajma unui ring de dans, cine stie?