Noutati

Academia de Dans la Campionatele Mondiale de la Moscova - vineri, 04 noiembrie 2011

Academia de Dans la Campionatele Mondiale de la Moscova

Campionatul Mondial de Standard, Adulti, a venit anul acesta cu multe surprize, precum si cu o premiera mondiala. Cum primele doua perechi din fiecare tara obtin privilegiul sa participe, anul acesta Academia de Dans a fost reprezentata la Moscova de delegatia formata din domnul Mircea Gavrila, Marius Hiruta si Andra Trasnea.

Dupa cateva zile de pregatire la Udine, cu sotii Vanone, cei trei au plecat spre aglomerata Moscova vineri, 28 octombrie. Andra ne spune prima impresie dupa ce au ajuns la locul de desfasurare al competitiei: "Am fost complesita de numarul de participanti pe care ii vedeam in jurul meu, mai ales de numarul de perechi de top ce erau prezente in Hotelul Aquarium din Moscova. Intr-adevar, toata crema dansului sportiv era acolo, iar noi aveam sansa sa ne aflam printre ei. Pentru mine a fost prima participare la un Campionat Mondial si a fost, fara dubii, o experienta unica. Desi in mai am participat la Campionatele Europene, acest Campionat de la Moscova a fost total diferit, pentru ca aveam toate elementele concentrate intr-un singr spatiu, fapt ce m-a facut inca o data sa realizez importanta si valoarea acestei competitii!"

39 de tari si-au trimis partiipantii la Moscova, iar Marius si Andra au reusit sa obtina locul 45.

" Desi multa lume percepe acest rezultat ca fiind unul bun si am fost felicitati de catre foarte multe persoane atunci cand am ajuns acasa, noi nu suntem multumiti de prestatia noastra. Probabil ca am fi fost cu ceva timp in urma, dar acum simtim ca am fi putut face mai mult. Oricum, Campionatul Mondial de la Moscova ramane o experienta foarte frumoasa pentru noi, din care am invatat multe, si speram ca aceste invataminte sa se regaseasca in evolutiile noastre viitoare.", ne spune Marius.

Va vorbeam la inceput de o premiera mondiala ce a avut loc la Moscova: pentru prima oara in istoria dansului sportiv un campion mondial a fost invins, nereusind sa-si apere titlul. Este vorba de nimeni altii decat de perechea germana Benedetto Ferruggia si Claudia Coehler, campioni mondiali si europeni atat in 2009, cat si in 2010. Dupa ce la German Open Championships danezii Emanuel Valeri si Tania Kehlet au reusit sa castige tango-ul, iata ca la aceste Campionate, ei au reusit sa-si adjudece 4 din cele 5 dansuri: tango, vals vienez, slowfox si quickstep, valsul lent revenind perechii germane. Acest rezultat a venit ca un soc pentru toti spectatorii prezenti in sala, dar dupa o fractiune de secunda de nelamurire, toata lumea a izbuncit in aplauze si urale, perechea daneza fiind una foarte indragita datorita spectacolului pe care il ofera pe ringul de dans si calitatii pe care o arata. Iata si reactia lor!

La un pas de aceasta finala cu multe surprize s-au aflat si prietenii nostri Evgeny Moshenin si Genny Favero, reprezentantii Italiei, care au obtinut pozitia a saptea, dupa un dans foarte bun, ce i-ar fi dus probabil in finala daca perechea de pe locul 6 nu ar fi reprezentat Rusia.

Tot in cadrul Crocus Center, gazda acestor Campionate Mondiale a avut loc si un concurs de profesionisti, unde i-am putut admira pe multiplii campioni mondiali si europeni, Domenico Soale si Gioia Cerasoli, cat si pe ocupantii locului 4 mondial, Federico di Toro si Anastasia Tarlykova. In aceasta competitie ei au obtinut locul 1 si, respectiv, 3, dar si admiratia unei sali arhipline.

Felicitari perechilor participante si felicitari Academiei de Dans pentru calificarea unei perechi in cea mai importanta competitie din lume!

« Vezi toate noutatile

created by Antiq Design | www.antiq.ro