Riga - marți, 29 decembrie 2009
In prag de sarbatori, cand toata lumea se pregateste de Craciun, noi ne-am pregatit bagajele si am plecat spre meleaguri mai viscolite si mai infrigurate, in Letonia. Motivul a fost acelasi care ne pune mereu pe drumuri: pasiunea pentru dans.
Pe 17 decembrie am aterizat in Riga: noi(Marius si Andra), Razvan si Vali, Noemi si Cristi si domnul Mircea Gavrila, iar pe 18 decembrie a inceput Grand Prix Latvia, un concurs prestigios la care se intalnesc in fiecare an perechi de top din dansul sportiv. Numai ca in acest an, alaturi de acest concurs s-a desfasurat si Campionatul Mondial de tineret, unde Romania a avut un cuvant important de spus si in arbitraj, prin Domnul Mircea Gavrila. Alaturi de performanta de a avea un arbitru prezent intr-o brigata de asemenea valoare, arbitrand la cel mai inalt nivel, notam si performantele compatriotilor nostri: Rares Soponar-Alice Rusznyak,care au obtinut locul 14 si Cristian Tomsa-Andreea Suciu, ocupanti ai locului 53. Concursul s-a terminat cu rezultate bune si pentru clubul nostru: Cristi si Noemi au ocupat locul 37 atat la sectiunea standard, cat si la sectiunea latino dintr-un total 56 de participanti, Vali si Razvan au reusit, in ciuda problemelor tehnice, clasarea pe locul 32 la rising star (perechi particiante 52)si pe locul 53 la IDSF(72 perechi participante), iar noi am obtinut locul 7 la rising stars( 43 perechi participante) si locul 27 la IDSF( 99 perechi participante).
Ne-am intors acasa cu satisfactia rezultatelor, cu si mai multa motivatie pentru antrenamente si cu amintiri frumoase din orasul acoperit de zapada in care ne-am plimbat, am dansat, ne-am jucat, am ras timp de 5 zile. In continuare dorim sa va uram “Sarbatori Fericite” si speram sa ne fiti alaturi si in 2010 ca vizitatori ai site-ului, cursanti, colaboratori, parinti.