Tango
Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30-33 masuri pe minut.
În contrast cu viziunea actuală pe care o avem despre Tangoul dansat la serate strălucitoare, în care doamne în rochii superbe dansează cu barbaÅ£i în smokinguri ÅŸi fracuri elegante, într-o ambianţă luxoasă, Tangoul s-a născut, de fapt, în bordelurile frecventate de clasa de jos, din suburbiile rău famate din Buenos Aires. IniÅ£ial, Tangoul a fost un dans exclusiv al barbaÅ£ilor.
La inceputul secolului 20, Milonga (in care exista miscarea specifica scurta si oprita de cap si de umeri) era dansata in sali mici de inalta societate din Brazilia.
„The dandies” (baietii in voga) au schimbat dansul in doua directii. In primul rand au schimbat asa numita „Polka rhythm” in „Habanere rhythm” si l-au denumit Tango deoarece numele de Milonga amintea prea mult de „Barria de Las Ranas” unul din ghetourile Buenos Aires-ului ..
Din 1900 mai multi amatori din comunitatea argentiniana au incercat fara succes sa introduca Tangoul (36 de masuri pe minut) in Paris.
Profesorul parizian Robert a facut eforturi uriase pentru a face Tangoul popular si totusi drumul nu a fost pavat cu trandafiri.
Au fost multi adepti dar si multi oponenti. In special episcopii francezi erau impotriva dansului, ei atragand atentia asupra naturii tentante si senzuale a acestuia, dansatorii punand in pericol sfintele invataturi bisericesti.
Tangoul nu a fost acceptat nici la Londra, fiind considerat un dans erotic.
In 1907 dupa cateva schimbari de stil si in urma unui concurs de dans din Riviera Franceza unde dansatorii au fost foarte apreciati, Tango-ul a fost acceptat atat la Paris cat si la Londra la petreceri - ceaiuri sau cine dansante, („Tango teas” „Tango Soupier”), care aveau ca invitati dansatori profesionisti.
Pana si presa din SUA era scandalizata. In 30 mai 1915 in New York Times se publica un articol cu titlul „Pericolul Tangoului, mai mare decat Imperialismul German”
In 1924 dr. Boheme din New York a descoperit si o noua boala: „the Tango-foot”.
Caracterul dansului este dat de miscãrile sincopate si de pauzele dramatice, iar maniera de abordare depinde în mare mãsurã de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului pasional al acestuia.
Începând din 1980 asistăm la o renaÅŸtere a Tangoului, datorată în mare măsură impactului formidabil pe care l-au avut spectacolele itinerante "Tango Argentino" sau "Tango Passion", cât ÅŸi succesele de pe Broadway al unor filme ca "Forever Tango", "Evita", "The Tango Lesson" etc.
In filmul “parfum de femeie” o frumoasa demonstratie de tango a fost facuta de Al Pacino ÅŸi Gabrielle Anwar o dată în plus, ineluctibilitatea Tangoului din viaÅ£a socială ÅŸi culturală a omului modern. Ulterior in 2004 in filmul "Shall we Dance" au facut furori Jennifer Lopez si Richard Gere.
"Nimic spectaculos pana acum nu a fost obtinut fara entuziasm"
Ralph Waldo Emerson